Când eram copil, nu aveam console. Am fost întotdeauna acel copil care trebuia să se ducă la casele prietenilor săi pentru ao rezolva. Deci când Legenda lui Zelda: Ocarina timpului a apărut în '98, îmi amintesc că eram incredibil de nemulțumit că cea mai mare sora a celui mai bun prieten al meu era deținută de N64 și că a obținut jocul ca un cadou de Crăciun.
Bineînțeles, în modul tipic "Este jocul surorii mele și o veți sparge", am ajuns să fiu "prietenul manual" ... Care este exact ceea ce pare. În timp ce prietenul meu a reușit să joace și să salveze lumea, am fost blocat citind manualul pentru ea.
Ce distracție.
Îmi amintesc în continuare gagurile șocate și surprinse pe care le-am emis, pe măsură ce am descoperit că (spionul!) Sheik a fost Zelda.
La începutul acestui an, am decis să-mi răzbun pentru sine și să trec prin ea ocarina timpului eu insumi. Am fost instantaneu copleșit de nostalgie - muzica și scenele tăiate pe care le urmăriam când copilul se înapoia în spate, lăsându-mă să-mi plimb cu nerăbdare în scaunul meu, așa cum Navi a cerut legătura cu "trezește-te!'
După ce m-am familiarizat cu controalele, am pornit în călătoria mea ca legătură cu Navi de partea mea și cu instrucțiunile mele pentru a salva lumea de acel ciudat aspect Deku Tree. Prietenul și colegul meu de cameră mă priveau să joc cu puțină interes și am cântat cu toții la cântecul lui Saria, când am fugit în jurul lui Lost Woods.
Ca adult, acest joc a fost încă foarte interesant (deși acest lucru se poate datora faptului că era ca și cum l-am jucat pentru prima dată, având în vedere statutul meu de mână-mama). În prezent stau în punctul meu de salvare imediat după ce Zelda se plimba cu Impa și nu a reușit să treacă peste acest punct din cauza faptului că are un loc de muncă real adult (și căutarea mea veșnică pentru pantaloni în TERA), dar intenționez să batăm joc în viitorul fără distanțe și se deplasează la următoarea tranșă din serie.
Cu toate acestea, vreau doar să subliniez cât de mult îmi place aspectul puzzle al acestui joc. Este de departe preferatul meu în sensul că puzzle-urile sunt distractive fără a fi frustrat sau imposibil. Sugestiile sunt utile, fără a fi evidente, iar povestea intervine bine cu obiectivele fără a deveni monotonă. În general, acest joc este unul pe care, probabil, îl voi bucura întotdeauna. Mai ales odată ce pot să le joc în calitate HD pe versiunile mai noi.