Articolele recente ale lui Katy Hollingsworth despre ceea ce face un jucător adevărat într-o industrie care poate fi dificilă pentru femei, tineri și oameni noi părea că au o reacție emoțională puternică din partea oamenilor atât pozitiv cât și negativ. Nu sunt imuna la acest lucru si sunt de acord cu oamenii care sustin ca sunt jucatori daca joaca doar jocuri pe mobil si oamenii care se sustin ca mii de ore le pun intr-o categorie diferita. Sunt de acord cu ambele, dar mă simt mai puternic asociat cu oamenii care se cer pentru statutul lor de MLG hardcore decât cei care luptă doar pentru a fi recunoscuți.
Cred că situația mea particulară este interesantă ca o femeie gamer la o universitate de toate-femei. Nu am prieteni care să se considere gameri. Ei nu înțeleg posterele mele sau când încep să vorbesc despre temnițe, pitici și dragoni. Nu am întâlnit niciodată pe cineva la școală cu un monitor desktop și douăzeci și trei de inchi înainte să mă duc la alte instituții și să mă întâlnesc cu băieți. Ori de câte ori mă mut într-o cameră nouă, trebuie să solicit tehnologie pentru a repara internetul prin cablu, deoarece eu (oftat) este aparent singurul student care utilizează încă un cablu ethernet la o școală cu 1700 de femei. Nu mă plâng. Cred doar că este neobișnuit ca puțini alți oameni de la universitatea mea să-și vadă jocurile la fel de mult ca mine.
Sunt un jucător. Sunt pasionat de asta. Nu-l ascund. Chiar și într-un mediu în care mă face să mă simt izolat, continu să petrec mai multe ore în fiecare zi măcinând cotidianele mele pe mai multe jocuri, inclusiv Guild Wars 2. Oricine spune că creșterea jocurilor casual a eradicat în întregime prejudecățile împotriva jucătorilor de fete nu mi-a trăit viața. Mătușa se uită la mine când îi spun fetelor la școală că aș prefera să joc platformeri decât să fac cumpărături pentru călcâiele platformei mă face să mă simt ușor exclus. Cred că femeile fac progrese în ceea ce privește acceptarea în industria jocurilor, dar cred că avem o cale de a merge pentru că nu a ajuns până la existența mea zilnică.
Trăiesc tot timpul, interacționând online cu băieți care îmi spun că nu sunt un jucător din diferite motive. Trebuie să recunosc că îmi place The Sims 3 și Zdrobire de dulciuri Saga aproape cât îmi place Skyrim și Civilizația V. Nici eu nu mi-e rușine. Cred că amândoi au locul lor. Cred că băieților ar trebui să li se permită să le placă Cod dacă fetelor le este permis să le placă The Sims. Cred că fetelor ar trebui să li se permită să le placă Aura iar băieților ar trebui să li se permită să le placă Secretul cristalelor magice. Oricine ar trebui să se simtă liber să joace ce jocuri doresc. Nu joc atât de multe ore de jocuri casual ca titlurile mari, dar îmi place Angry Birds, Jetpack Joyride, și Templul alerga când aștept la un birou. Sper că încă mă face un jucător.